În plin sezon electoral, deputatul PNL Vetuța Stănescu, președinte al PNL Hunedoara, își lansează o campanie cu un mesaj sensibil, adresat copiilor cu dizabilități, care nu se pot bucura de locurile de joacă publice din România.
Într-un filmuleț de campanie, Stănescu deplânge situația acestor copii și promite, în cazul în care va obține un nou mandat, că va iniția o lege pentru includerea echipamentelor adaptate în locurile de joacă din toată țara.
Dar cât de reală este această preocupare? Și cât este pură strategie electorală?
Ironia situației sare în ochi de la primele secunde ale filmulețului. Imaginile folosite pentru a ilustra problema provin chiar dintr-un loc de joacă recent renovat din Deva, inaugurat cu doar șase luni în urmă, sub atenta supraveghere a colegului de partid al doamnei Stănescu, fostul primar al Devei, Florin Oancea. Este oare conștientă deputatul PNL că își critică indirect colegul, care a avut ocazia să implementeze soluțiile de incluziune pe care ea însăși le promovează acum? Sau să fie doar o strategie cinică de a atrage capital electoral prin apelul la o problemă pe care o ignorase până acum?
Mai mult, acest loc de joacă problematic se află la doar 100 de metri de biroul doamnei deputat (sediul județean al PNL), un loc pe lângă care trece zilnic. Dacă ar fi fost cu adevărat preocupată de drepturile copiilor cu dizabilități, oare nu ar fi putut interveni mai devreme, printr-un simplu telefon, printr-o discuție cu primarul, coleg de partid, pentru a găsi soluții locale? Să înțeleagă oare Stănescu această problemă doar acum, când se apropie alegerile și promisiunile goale prind rădăcini mai ușor în rândul electoratului?
Totuși, doamna deputat se arată plină de compasiune și de bune intenții, dar nu oferă nici măcar o explicație pentru lipsa de implicare a colegului său sau pentru lipsa inițiativelor din actualul mandat, în care deținea toate pârghiile necesare pentru a schimba situația.
Pentru alegători, asemenea declarații par simple exerciții de populism, aruncate în aer fără angajamente clare și fără asumarea răspunderii pentru problemele ignorate în trecut. În loc să vină cu soluții concrete și să ofere un bilanț al propriilor realizări în sprijinul copiilor cu dizabilități, doamna Stănescu preferă să recurgă la tehnica mesajelor electorale lacrimogene.
E ușor să vorbești despre nevoi și drepturi, dar ipocrizia transpare clar atunci când realitatea e folosită doar ca fundal pentru promisiuni de carton. Copiii cu dizabilități din România merită mai mult decât atât – merită legi, politici și oameni care să îi reprezinte cu adevărat, nu politicieni care văd doar oportunități de a culege aplauze în campanie.
Iată filmulețul de campanie la care facem referire:
