În data de 9 decembrie, în jurul orei 16:00, pompierii timișeni au intervenit de urgență pe Canalul Bega, în apropierea Parcului Copiilor din Timișoara, după ce au primit un apel care anunța că o persoană plutește pe apă.
La fața locului au ajuns 12 pompieri, însoțiți de mai multe autospeciale, o barcă de intervenție și echipa de scafandri a ISU Timiș. Intervenția a fost rapidă, însă, din păcate, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața persoanei aflate în apă.
Potrivit reprezentanților ISU Timiș, victima este un bărbat de 72 de ani. Acesta a fost scos din canal de pompieri, iar medicul sosit cu echipajul SMURD a declarat decesul la fața locului.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs tragedia. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre un accident, un gest deliberat sau alte cauze care au dus la moartea bărbatului.
Zona a fost temporar delimitată pentru intervenție, iar circulația pietonală din apropierea canalului a fost restricționată până la finalizarea operațiunilor.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce ancheta avansează.
sursă foto: observatordetimis
















