Astăzi, cei 26 de consilieri locali aleși ai Primăriei Timișoara au depus jurământul, marcând începutul oficial al activității noului Consiliu Local.
Ceremonia de învestire s-a desfășurat în prezența reprezentanților administrației locale și a altor invitați. Singura absență a fost Roberto David, reprezentant al Uniunii Salvați România (USR), care, din motive de procedură, își va depune jurământul într-o ședință ulterioară.
Componența noului Consiliu Local Timișoara reflectă rezultatele obținute în alegerile din luna iunie, structura politică fiind diversă. ATU va avea 13 reprezentanți, dintre care 10 consilieri aparțin USR, iar câte unul din partea PMP, UDMR și Forța Dreptei. Alianța PSD-PNL are 11 consilieri – 7 de la PNL și 4 de la PSD – iar AUR intră cu trei membri în acest mandat.
La eveniment a participat și fostul primar USR al Sectorului 1 din București, Clotilde Armand.
În momentul depunerii jurământului, Dominic Fritz a simțit nevoia să spună și în limba germană „Așa să îmi ajute Dumnezeu!” („So soll mir Gott helfen!”).
Lista completă a consilierilor locali este următoarea:
ATU:
– Paula Romocean (USR)
– Ruben Lațcău (USR)
– Rodica Militaru (USR)
– Răzvan Negrișanu (USR)
– Mihaela Rusu (USR)
– Silvia Radaicovici (PMP)
– Farkas Imre (UDMR)
– Sorin Zaveliță (Forța Dreptei)
– Nicoleta Neculiță (USR)
– Ovidiu Merean (USR)
– Sorin Povară (USR)
– Larissa Mihală (USR)
– Roberto Sebastian David (USR)
Alianța PSD – PNL:
– Dan Diaconu (PNL)
– Sorin Ionescu (PSD)
– Cosmin Tabără (PNL)
– Simion Moșiu (PNL)
– Andra Lăpădatu (PSD)
– Adrian Lulciuc (PNL)
– Ioan-Alexandru Szatmari (PSD)
– Lorenzo Barabas (PNL)
– Silvia Chițac (PNL)
– Roxana Iliescu (PSD)
– Alin Bătrîn (PNL)
AUR:
– Ilie Sîrbu
– Andreea Medişanu
– Ștefan Corban
Conform programului, noul Consiliu Local Timișoara va organiza prima ședință de lucru marțea viitoare, pe 19 noiembrie. Cu această ocazie, este așteptată alegerea unui viceprimar, iar Ruben Lațcău (USR) este favorit pentru această poziție, asigurând o conducere de coeziune pentru proiectele administrative ale municipiului.