Societatea Naţională a Sării S.A a decis sistarea activității de producție și de vizitare în Salina Praid. Decizia are ca scop protejarea și siguranța personalului și a vizitatorilor, până la rezolvarea situației create de infiltrațiile recente, se arată, miercuri, într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei.
Astfel, pe fondul precipitațiilor abundente din perioada 17-19.04.2024, care continuă și în prezent, s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund. Drept urmare conducerea Societății Naţională a Sării S.A a luat decizia de a stopa activitatea de extracție, dar și vizitarea Salinei Praid până la remedierea situației, pentru protecția angajaților și a turiștilor.
Societatea Națională a Sării, prin specialiștii săi, face toate demersurile necesare pentru redeschiderea activității la Salina Praid în cel mai scurt timp posibil, în acest sens vor reveni cu informații actualizate asupra situației de la fața locului, mai precizează sursa citată.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului recomandă turiștilor care doreau să viziteze Salina Praid în această perioadă să se îndrepte către alte obiective turistice din județul Mureș până la remedierea situației și redeschiderea Salinei pentru vizitare.
Salina Praid a mai fost închisă timp de două luni, în vara 2022, tot din cauza infiltrațiilor de apă și nămol.